Adrian Oros, Ministrul Agriculturii: „În cursul după-amiezii de ieri, am avut o întrevedere cu reprezentanți ai Ambasadei SUA și ai unei companii americane cunoscute ca lider global în sisteme și tehnologii de irigații. Specializați în proiectarea sistemelor de irigare ce maximizează livrarea apei direct în zona rădăcinii, reprezentanții companiei s-au arătat interesați de potențialul de […]
Finantare intre 9 si 15 mii euro pentru diminuarea consumului energetic al caselor; Cum te ajuta produsele Rockwool
Pentru prima dată în România, statul susţine cu bani proprietarii de case pentru a-şi reduce consumul de energie pentru răcirea sau încălzirea imobilului. Astfel, poţi obţine între 9.000 şi 15.000 de euro prin intermediul acestui program care finanţează o serie de măsuri de diminuare a consumului energetic. Descoperă detalii despre program, dar și cum te […]
A fost inaugurat parcul Humulesti din Sectorul 5! De bucurie, Primarul Piedone s-a plimbat cu trotineta unui copilas
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a participat joi la inaugurarea Parcului Humulești, după finalizarea lucrărilor de reabilitare. În cadrul lucrărilor la modernizarea acestui parc s-au plantat 216 arbori, tei și platani, sa-u amenajat 4 terenuri de sport dintre care unul cu aparate de fitness, unul de baschet, unul de fotbal și altul de tenis […]
ULTIMA ORA: Ce „premiera absoluta” pentru Romania anunta Seful Guvernului?
„Premieră pentru România! INS a publicat detalii despre creșterea economică din trimestrul I al anului 2021. Două lucruri importante care arată că am schimbat paradigma, facem reforme, iar creșterea economică este sustenabilă. 1. A scăzut consumul administrației publice – în doar șase luni de zile am început să oprim din sifonarea banului public. 2. Creșterea […]
ROMATSA si Autoritatea Aeronautica Civila Romana – sprijin total pentru implementarea solutiei turnului virtual la distanta (remote tower) ce va deservi Aeroportul International Brasov
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, şi coordonatorul proiectului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG), Alexandru Anghel s-au întâlnit, astăzi, 8 iulie 2021, la Bucureşti, cu directorul general al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA, dl. Adrian Cojoc pentru a discuta despre calendarul de implementare a soluţiei tehnice de dirijare a traficului aerian pentru aeroportul […]
The International 10 (TI10), pe Arena Nationala
„În perioada 12-17 octombrie, pe Arena Națională din Capitală, se va desfășura cel mai mare eveniment mondial de sporturi electronice din acest an – The International 10 (TI10). Evenimentul e la cea de-a zecea ediție, iar Bucureștiul se va alătura altor orașe importante din lume (Seattle, Köln, Vancouver, Shanghai) care au găzduit această competiție în […]
Ducati Energia Romania cauta noi angajati
DUCATI ENERGIA ROMANIA S.A. angajeaza pentru fabrica din Ploiesti Parc Industrial operatori pentru productia de contoare electrice inteligente si mecanici pentru echipamente industriale. Se asigura transport de la localitatea de domiciliu si tichete de masa. Relatii la telefon 0747214462, email der.office@ducatienergia.com
Ministrul Energiei, discutii cu Adjunctul Secretarului Energiei SUA pentru Relatii Internationale
Virgil Popescu, ministrul Energiei, declarație de ultimă oră: „Astăzi, în marja participării la Forumul Iniţiativei celor Trei Mări, de la Sofia, am avut o întâlnire de lucru foarte importantă cu Andrew Light, Adjunct al Secretarului Energiei SUA pentru Relații Internaționale. Am discutat detalii punctuale despre viitoarele investiții care vor fi făcute în România, în proiectele […]
Ambasadorul Vietnamului, la un Forum de afaceri la CCI Prahova
Camera de Comert si Industrie Prahova, în colaborare cu Ambasada Republicii Socialiste Vietnam la București au organizat joi, 8 iulie 2021, Forumul de Afaceri România – Vietnam. Aceasta initiativa are loc pe fondul semnării celor două Acorduri între Vietnam și Uniunea Europeană – Acordul de Comerț Liber (ACL) și Acordul privind Protecția Investițiilor (IPA), ambele parafate […]
Se cere revocarea ministrului de Finante
Premierul Cîțu a trimis joi la Palatul Cotroceni cererea de revocare a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, au transmis surse oficiale guvernamentale. Informația a fost confirmată chiar de către premierul Florin Cîțu, după ședința de guvern. Șeful Guvernului a spus că a preluat el însuși, ca interimar, mandatul de la Finanțe. Florin Cîțu a declarat după ședința de […]