Răzvan Cojanu – Liderul Ploiești Jazz Trio- vești ce-și propun să bucure ploieștenii și… nu numai: „Începând de anul acesta noi, muzicienii de jazz avem o asociație, se numește Asociația Culturală a Muzicienilor de Jazz. Este un partener de bază al Filarmonicii ”Paul Constantinescu”. Prin urmare, asociația a propus un line up care, zic eu, este unul de succes.
Vorbeam despre Piano Day, ce se va desfășura pe 21 octombrie, joi, unde îl avem invitați pe Toma Dumitriu, Albert Tajti, Sorin Zlat & Ploiești Jazz Trio și, nu în ultimul rând Ion Baciu Jr. (foto). După cum bine știți, ne aflăm în această sală ce-i poartă numele tatălui său.
Vineri avem doi invitați din Germania Michael Acker, într-o formulă foarte interesantă cu doi basiști pe scenă și un tobar brazilian, Nicolas Simion, de asemenea, propune o formulă inedită. După cum v-a obișnuit Nicolas în proiectele sale vine cu noi muzicieni, de această dată fiind vorba despre doi francezi și, la pian, un bulgar de renume.
Ploiești Big Band Jazz Society, după cum v-a obișnuit în fiecare an, propune noi teme, cu aranjamente foarte interesante. ”I remember Johnny” este proiectul lui Cristian Soleanu și aici se vor desfășura câteva aranajamente, compoziții ale lui Cristi. Și Tetris, o formulă interesantă de-a lui Cătălin Milea. E bine că există o zi dedicată pianiștilor , dar în același timp ne bucurăm să avem majoritatea saxofoniștilor de succes din România și, de asemenea, basiștii care sunt reprezentativi”.
Declarațiile au fost făcute de Răzvan Cojanu cu prilejul conferinței de presă dedicate Ploiești Jazz Festival.Tags: cojanuu, ion baciu jr, ploiesti jazz festival