Consultațiile prenatale, analizele, testele și ecografiile recomandate în timpul sarcinii

pexels-pixabay-208189

Urmărirea (monitorizarea) sarcinii include trei elemente importante:

  • Supravegherea clinică
  • Supravegherea de laborator
  • Supravegherea ecografică

În timpul sarcinii, este recomandat ca femeia gravidă să fie urmărită clinic de medicul de familie  și/sau de moașă, precum și de medicul specialist de obstetrică-ginecologie, în cadrul așa ziselor consultații prenatale. Aceste consultații clinice au drept scop identificarea gravidelor cu risc obstetrical crescut, adică gravide care pot prezenta pe parcursul sarcinii diverse complicații, materne sau fetale.

Pentru o mai bună supraveghere a sarcinii, prima consultație prenatală e bine să fie făcută în trimestrul unu de sarcină, adică până la 13 săptămâni de amenoree și 6 zile. Într-o sarcină normală se efectuează 8 consultații prenatale, iar frecvența acestora variază în funcție de vârsta sarcinii – o frecvență lunară până la 28 de săptămâni, bilunarî între 28-36 de săptămâni și săptămânal de la 36 de săptămâni. Într-o sarcină cu probleme, însă, frecvența acestor consultații este stabilită de medicul specialist, în funcție diagnostic.

De asemenea, în timpul sarcinii, există anumite analize/teste și investigații medicale recomandate, așa cum sunt ecografiile, pentru a monitoriza starea de sănătate a mamei și a fătului.

Care sunt ecografiile recomandate gravidelor pe perioada sarcinii

Ecografiile prenatale sunt o modalitate importantă de a monitoriza dezvoltarea și starea de bine a fătului în timpul sarcinii. Acestea sunt de obicei efectuate de către un medic specialist în interpretarea ecografiilor și pot oferi informații valoroase despre starea fătului, inclusiv mărimea, poziția, structura și dezvoltarea organelor și a sistemelor.

Iată câteva dintre ecografiile efectuate de obicei în timpul sarcinii:

  1. Ecografia de confirmare a sarcinii – Confirmarea sarcinii, dar și a embrionului viu, care se face nu mai devreme de 6-7 săptămâni de la data primei zile a ultimei menstruații, vârstă de la care se vizualizează foarte ușor embrionul și mișcările cordului embrionar. Totodată, prima ecografie, având o acuratețe foarte buna, ajută la precizarea vârstei sarcinii și la stabilirea datei probabile a nașterii, în special la gravidele cu menstruații neregulate.
  2. Ecografia de screening pentru sindromul Down și alte anomalii cromozomiale – este efectuată în primul trimestru (săptămânile 12-13 de sarcină) și constă într-un mix format dintr-o ecografie și un test de sânge (dublu test). Cel mai reușit protocol de screening este cel elaborat de The Fetal Medicine Foundation din Marea Britanie (FMF-UK).
  3. Ecografie de screening pentru pre-eclampsia severă (PEs) – cea mai reușită metodă de screening pentru PEs este cea care se face în primul trimestru de sarcină, concomitent cu screeningul pentru sindromul Down (conform protocolului FMF-UK). Dintre toate variantele de screening pentru PEs, care se pot realizeaza pe parcursul întregii sarcini, screeningul FMF-UK este unicul screening care oferă posibilitatea de a institui la gravidele cu risc crescut pentru PEs un tratament preventiv (profilactic) cu Aspirină. (Pre-eclampsia este o afecțiune gravă care poate apărea în timpul sarcinii, caracterizată prin creșterea tensiunii arteriale și niveluri ridicate de proteină în urină.)
  4. Ecografiile fetale de rutină / Morfologiile fetale de rutină – într-o sarcină normală sunt recomandate 3 morfologii fetale, care sunt efectuale la 12-13 săptămâni, la 18-22 săptămâni și respectiv la 32-35 săptămâni de sarcină. Unul din obiectivele celor 3 ecografii fetale, dar nu singurul, este identificarea malformațiilor congenitale. Rata diagnosticului prenatal al malformațiilor congenitale vizibile ecografic variază pe parcursul sarcinii și depinde, în special, de expresia imagistica (ecografică) a acestora la momentul efectuării ecografiei. Astfel, sunt diagnosticate în primul trimestru 27,5% din malformații, în trimestrul II – 53,8%, în trimestrul III – 13,9%, iar postnatal pot fi identificate 4,6% din malformații.
  5. Ecografia de determinare a sexului fătului – de regulă, identificare sexului fetal se face la morfologia din trimestrul II (18-23 de săptămâni), conform protocolului de morfologie fetală. Nu sunt recomandate totuși ecografii fetale doar pentru determinarea sexului fetal.

Ecografiile fetale suplimentare pot fi efectuate și în cazul unor probleme specifice, materne sau fetale, la recomandarea medicului specialist.

Centrul Medical Dr. Gh Iliev din Iași este acreditat și respectă standardele de calitate internaționale în screening-ul combinat pentru sindrom Down, inclusiv pentru pre-eclampsia severă (PEs) și restricția de creștere intrauterină (RCIU), în primul trimestru.

Dr. Gheorghe Iliev este unul din medicii români acreditați si auditați anual de instituția britanică The Fetal Medicine Foundation în vederea screeningului combinat pentru sindromul Down în primul trimestru de sarcină. Împreună cu echipa sa pune la dispoziție servicii medicale la standarde internaționale.

Analize și teste medicale recomandate în timpul sarcinii

De asemenea, în timpul sarcinii sunt recomandare și o serie de analize și teste medicale.

Într-o sarcină se fac trei serii de analize – în trimestrul I, în trimestrul II și în trimestrul III de sarcină. 

Pachetele standard de analize variază în funcție de vârsta sarcinii. Recomandările pentru analize le face medicul de familie sau medicul specialist de obstetrică-ginecologie. La gravidele cu probleme medicale sau obstetricale, pe lângă analizele standard, specialiștii pot recomanda investigații suplimentare, în funcție de diagnostic.

Centrul Medical Gh Iliev din Iași oferă pacienților săi îngrijire și servicii de calitate, cu un accent deosebit pe obstetrică și ginecologie. Cu o echipă de profesioniști experimentați, centrul oferă o gamă de servicii pentru femei de toate vârstele. De la îngrijirea prenatală, la naștere și până la îngrijirea la menopauză, centrul se străduiește să ofere cea mai bună îngrijire posibilă. Centrul se angajează să le ofere pacienților săi cele mai înalte standarde de îngrijire medicală, asigurându-le în același timp confortul și siguranța de care au nevoie. Cu o abordare personalizată și o atmosferă primitoare, Centrul Medical Gh Iliev din Iași este locul perfect pentru ca femeile să primească îngrijire și sprijin de calitate.