Șoarecii și șobolanii – cât sunt de periculoși și cum poți să previi infestarea

1-DDD Iasi - deratizare

Șobolanii chiar sunt recunoscuți a fi unii dintre cei mai periculoși dăunători dintre cei care stau în preajma locuințelor, clădirilor comerciale sau industriale. Aceștia nu provoacă numai pagube materiale, ci pot fi și purtători ai unor boli grave, astfel că există o amenințare inclusiv la siguranța și sănătatea oamenilor.

În cazul în care ai observat urme de rozătoare în jurul proprietății și dorești să pui în aplicare cele mai eficiente și rapide măsuri de combatere, atunci cu siguranță o intervenție de deratizare șoareci și șobolani te va ajuta.

De ce sunt șobolanii periculoși?

Sunt câteva motive întemeiate pentru care poți avea nevoie de servicii de deratizare șobolani, având în vedere că șobolanii pot fi considerați periculoși din punct de vedere sanitar sau ecologic.

Aceștia sunt vectori ai unor boli grave, transmise fie prin mușcături, fie prin contactul cu excrementele, urina sau blana lor. Printre bolile transmise de șobolani se numără leptospiroza – boală bacteriană gravă care afectează rinichii și ficatul, hantavirusul – infecție respiratorie severă, transmisă prin inhalarea particulelor din excrementele rozătoarelor, pesta bubonică – transmisă de puricii purtați de șobolani sau salmoneloza – cauzată de bacterii care pot contamina alimentele și suprafețele din bucătărie.

Pe lângă riscurile legate de sănătate, șobolanii sunt responsabili și pentru pagube materiale considerabile. Pot roade firele electrice, ducând astfel la riscuri crescute de incendii, pot deteriora mobilierul, izolația sau structura clădirilor sau pot contamina alimentele și apa, făcându-le periculoase pentru consum.

Semne care indică prezența șobolanilor

Sunt câteva semne care îți arată în mod clar că te confrunți cu o infestare cu șobolani, iar printre acestea se numără urmele de excremente, mirosul neplăcut și persistent, deteriorările mobilierului sau cablurilor, zgomotele din pereți sau tavane, urmele de zgârieturi.

Dacă bănuiești că ai o problemă cu șobolanii, este esențial să recunoști semnele infestării. Reține că șobolanii lasă în urmă fecale mici, de formă alungită, care pot fi găsite în colțuri, lângă pereți sau în dulapuri, iar infestările severe pot fi însoțite de un miros puternic de urină.

Dacă observi cabluri roase sau mobilă deteriorată, este posibil să ai șobolani în casă, iar dacă auzi zgomote neobișnuite sau scârțâit, mai ales noaptea, poți considera un semn clar al prezenței lor.

Metode eficiente pentru prevenirea infestării cu șobolani

Prevenția este cheia pentru a evita problemele cauzate de șobolani, așa că există câteva măsuri pe care le poți lua pentru a împiedica accesul și înmulțirea acestora. Orice firmă DDD autorizată, pe lângă servicii de exterminare, oferă și servicii de prevenție pentru un mediu curat și sigur.

Ține cont că șobolanii pot pătrunde prin spații extrem de mici, de până la 1 cm diametru, așa că este recomandat să repari toate fisurile din pereți, podele și fundația casei. Evită să lași resturi alimentare în aer liber și asigură-te că gunoiul este depozitat în recipiente bine închise, păstrează alimentele în cutii etanșe și evită scurgerile sau acumulările de apă din jurul casei.

Grămezile de lemne, buruienile sau obiectele vechi pot deveni, de asemenea, locuri de adăpost pentru rozătoare. Dacă ai observat deja oricare dintre aceste semne de infestare, este timpul să apelezi la specialiști în deratizare.

Oltenita Online
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.